Accident grav la Bistrița, soldat cu un mort și cinci răniți

Accident grav la Bistrița, soldat cu un mort și cinci răniți
Publicat: 04/03/2018, 17:27
Actualizat: 11/02/2019, 14:17

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, șase persoane au fost implicate, duminică după-amiaza, în accidentul petrecut pe DN17, în cartierul Unirea din municipiul Bistrița, după ce o o femeie care se afla la volanul unei mașini a pierdut controlul într-o curbă deosebit de periculoasă și a lovit un microbuz.

În urma impactului, pasagerul din mașina condusă de femeie a murit, iar patru persoane aflate în microbuz, între care doi copii de 9 și 4 ani, au ajuns la Spitalul de Urgență din Bistrița.

„La locul indicat echipajele de intervenție au găsit șase victime. Cele patru victime din microbuz – un bărbat, o femeie și doi minori în vârstă de 9 ani, respectiv 4 ani – au fost găsiți în afara autovehiculului. Au fost preluați de echipaje SAJ BN și transportați la UPU – SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare. În celălalt autoturism două victime erau încarcerate, iar pompierii militari au fost nevoiți să îndepărteze plafonul și portierele mașinii pentru a asigura accesul echipajelor medicale. Pasagerul din dreapta față, un bărbat de 45 de ani, era în stop cardiorespirator și au fost începute imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor, astfel că medicul a fost nevoit să îi declare decesul, la locul accidentului. Conducătorul auto, o femeie de 64 de ani, după extracție, a fost predat echipajului de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și transportat la spital pentru continuarea investigațiilor medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

Circulația pe DN 17, în zona în care s-a petrecut accidentul, se desfășoară alternativ, pe un sens de mers, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița făcând cercetări.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO Cum s-a văzut aurora boreală pe cerul județelor din România
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care...
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Aurora boreală s-a văzut azi noapte în București și în mai multe orașe din țară!...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste...
Când pică Moșii de vară în acest an. Tradiții ce trebuie respectate
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Irina Loghin, revoltată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
De ce majoritatea mamiferelor au 5 degete?